Dumnezeu – autor de fictiune

Trebuie neaparat sa va scriu despre o situatie de un amuzament incredibil. Plecam spre munca ieri seara si avand in vedere ca sunt un cascat, am incurcat autobuzele. M-am urcat in 141 din obisnuinta si am coborat la urmatoarea statie care e comuna cu celalalt autobuz. Stateam in statie, cu castile in urechi si parca simteam cum ma striga cineva… Ma intorc si vad un batranel care vorbea, imi dau castile jos si il intreb daca nu cumva cu mine vorbeste. Cine a mai citit ce scriu eu pe aici stie ca nu sunt tocmai cea mai credincioasa persoana de pe pamant, deci ceea ce urmeaza e cel putin ciudat, daca nu chiar curios. Cum ziceam, omul de fapt mi se adresa mie si spunea ca poate sunt interesat sa il cunosc pe Dumnezeu… I-am zis ca nu ma vad pregatit sa port o astfel de discutie, ca eu cred ca nu exista acest domn de care vorbeste tataica, dar el o tinea una si buna cu o biserica undeva la Sebastian si ca acolo pot merge oricand sa ma indrume cineva spre El. Am continuat sa ii explic ca vorbim de un tip pe care nu l-a vazut nimeni, care n-a scris nimic niciodata, ca oamenii au notat invataturile lui stravechi, ca acest Dumnezeu daca exista, nu cred ca ar suporta tot raul si toata nedreptatea ce se petrece in lumea asta. Bai, tataie continua in ale lui si spunea ca ar fi bine sa merg acolo sa imi ofere un Nou Testament, sa ma conving ca tipul asta face minuni, merge pe apa, invie mortii, face vin si peste din nimic… Am refulat si n-am reusit sa ma abtin din a-i spune ca Hristos a reusit sa scrie una dintre cele mai bune carti de fictiune din istorie si ca nu prea cred in chestiile exemplificate in cartile sfinte. La un moment dat, batranelul s-a oprit, si-a luat ragaz cateva secunde si mi-a zis ca el nu ma obliga, totul trebuie sa vina dinauntrul meu si ca se va naste curiozitatea de aflare a lui Dumnezeu. Sincer sa fiu am ras enorm cand m-am gandit ulterior la povestea asta, dar mai apoi am stat si am analizat putin cum am ajuns la conversatia cu batranelul. Daca stau sa ma gandesc, in cazul in care nu incurcam autobuzele, cu siguranta nu l-as fi intalnit sa imi ilustreze cat de smecher e Dumnezeu. Ma chinuie gandul ca e posibil sa nu fi fost doar o coincidenta, dar cel mai probabil ma voi amuza in continuare si voi ramane la credinta personala. Nu ma simt ateu, dar nici credincios nu pot sa fiu. Cred intr-o forta superioara insa nu pot nici in ruptul capului sa cred povestile cu Hristos care e bun, demn, cinstit, alinare, bucurie si toate astea pentru ca lumea supureaza bolnav, traim niste vremuri tulburi si credinta e din ce in ce mai greu de gasit, din pacate! De multe ori imi doresc sa fi fost mai putin inzestrat din punct de vedere intelectual, poate asa as fi reusit sa cred tot felul de inventii si inchipuiri. Pana atunci cand se va intampla asta, i-am dat waive lui Dumnezeu exact like a boss! :)))))

Burduşel

Anunțuri

Lipsa valorilor morale

Te uiti in jurul tau si oriunde mergi pare ca raul, ura, scarba, nervii, lacomia si multe altele guverneaza societatea asta bolnava. Trebuie sa iti pui intrebarea cand a preluat controlul comportamentul asta scarbavnic, jenant si demn de dispret. N-are cum sa fi fost dintotdeauna asa, oamenii trebuie sa fi fost si buni, frumosi, iubitori, relaxati si fara griji. Dar ceva s-a schimbat, a avut loc un declic si gata, s-a dus toata bunatatea ce era in lume. Ce sa te macine asa de rau incat sa te uiti urat la semenii tai la semafor sau in tramvai, la coada la magazin sau in mall, pe holurile spitalelor sau in biserici… Imi e foarte greu sa inteleg de ce predomina tristetea asta peeeeste tot. E adevarat ca se traieste greu, ca sunt salarii mici, ca nu ai cum sa iti gasesti veselia asa usor, dar parca suntem prea intunecati. Singura explicatie a amaraciunii asteia este faptul ca suntem guvernati de partea materiala si uitam de ce ii place sufletului nostru, de lucrurile frumoase prin simplitatea lor, de bucuria unui zambet, de fericirea unei raze de soare ce iti inunda fata, de o picatura de ploaie care te zgribuleste, de a te uita la tv la serialul favorit, de a iti plimba iubita in parc, de a merge cu bicicleta, de a canta sub dus sau de a manca bezele. Uitam ca gasim fericire in tot ce ne inconjoara, ca noi si cei dragi noua suntem sursa bucuriei universale. Cand uiti ca tu esti fericire si bucurie, tot ce faci e sa imprastii angoasa si nemultumirea ta peste tot pe unde mergi. Hai sa ne respectam iar, daca nu sa ne iubim. Sa nu ne mai calcam pe picioare in autobuz si sa nu ne cerem nici scuze, sa invatam sa oferim locul oamenilor in varsta, sa nu mai fim „unga-bunga”, sa ne aducem aminte ce e ala respectul si bunul simt.
Eu zic ca avem toate aceste calitati, doar ca le-am suprimat fiind satui de probleme si de greutatile cotidiene. Cand o sa intelegem toti ca „what goes around, comes back around” viata noastra se va schimba drastic in bine si se va infrumuseta sensibil.

Bosho