Elogiu la ceas de seară

Bună seara, iubirea mea! Stau in pat de când am ajuns de la muncă şi nu mă gândesc decât la tine. Abia acum, după 3 ore in care m-am tot  uitat pe pereți la imagini cu tine, ochii incep să mă trădeze. Nu ii pot lăsa să se inchidă, m-ar scoate din cea mai frumoasă visare. Ți-am mai zis, visez trăind cu tine. Nu vreau să adorm, nu vreau pentru că in somn e posibil să nu te am. Creierul meu e oricum plecat de mult pe alte meleaguri. Şi există posibilitatea să nu te pot visa, sau chiar mai rău, să imi apari in vis şi eu să nu imi amintesc asta dimineață… Aşa ca rămân țintuit cu privirea la tine, aici pe pereții intunecati ai camerei mele. De aici nu o să te poată lua nimeni. Te-ai impregnat in viața şi sufletul meu. Cu sau fără voia ta, eu o să te am intotdeauna sub pielea mea. Vorbesc cu tine mereu şi ştii ce necredincios mă consider. Acum nu mă mai consider aşa, mi-am găsit religia. Cred in tine, altă zeitate mai inaltă nu cunosc. Eşti intr-un altfel de univers, totul păleşte in comparație cu tine. Mă indrăgosteşti cu fiecare secundă petrecută impreună şi faci din mine nemuritor. Am amintiri pentru o viață intreagă, pe ele n-o să le pierd niciodată. Revin la pereții camerei de unde a plecat tot acest elogiu adresat ție… E aproape dimineață, asta inseamnă că ne despart doar câteva ore până când vom vorbi din nou. O să aud iar in urechile mele de pământean glasul ingerilor. Nu ştiu ce lucru bun am făcut in viața mea să merit aşa binecuvântare, ştiu doar că acum nu vreau sa inchid ochii. Vreau să continui, mă holbez la pereții pe care secundele pictează imagini cu tine. Nu mai am habar pe ce lume trăiesc, ştiu doar că vreau să rămânem aici in viața-vis pe care ne-am construit-o. Aici nimic nu poate să ne atingă. Suntem noi doi, unul lăngă celălalt şi totul o să fie bine.

Burduşel

Dispare timpul

Te privesc in timp ce dormi, esti ce e mai frumos pe pamant. Esti luna, cerul, stelele, esti zambet de copii. Timp iar nu mai exista, reusesti chiar si atunci cand ma gandesc la tine sa omori tot ce e material. Zbor, pasii mei nu mai ating asfaltul rece al toamnei. De fapt despre ce vorbesc eu aici? Ce anotimpuri, ce zile, ce ore? Le topesti, le faci eternitate. Fiecare secunda e o lume intreaga. Si nu pierd nicio lume. Ma bucur de tine in toate. Cand esti vesela, cand esti trista, chiar si cand pari preocupata sau dezamagita. Esti tot tu, singura fiinta totala din lumea asta. Nu stiu cum ar fi fost daca nu ni s-ar fi intersectat vietile din nou. Ce as fi trait acum oare? Spui ca cel mai mult iti place dimineata, e normal sa fie asa. Dimineata seamana cu tine, e plina de viata, e alerta, e momentul zilei in care canta pasarele, soarele de cele mai multe ori straluceste, e imposibil sa nu iti placa. Uite asa ar fi cu adevarat magic: sa imi fii dimineata in fiecare zi… Cand scriu asta e deja dimineata, deci esti aici si ma voi opri din scris si din ganduri curand pentru a te admira a nu stiu cata oara. N-am putere sa ma gandesc cum ar fi sa te am doar pentru mine. Mintea mea nu poate vizualiza nivelul de fericire pe care l-as trai. Dar stii cum se spune, atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva, nu trebuie sa il ingradesti si sa iti doresti sa il tii doar pentru tine. Asa ca ramanem aici, in stadiul asta al lucrurilor. Ma bucur si traiesc atunci cand sunt cu tine. Apoi e simplu, merg din nou acasa sa mor pentru cateva zile pana cand ne intalnim din nou. Si totusi sunt multumit si asa, o sa apreciez fiecare clipa langa tine, probabil esti aici sa ma inveti cel mai important lucru din viata mea. Sa ma cunosc pe mine, sa stiu ce pot oferi si cine pot sa fiu, si iti multumesc! Ti-am spus de atatea ori ca nu sunt suparat pe tine, n-as avea cum… Stiu ca ma intelegi, la fel te inteleg si eu pe tine. Suntem doi oameni maturi si nu avem alta solutie decat sa acceptam situatia. Drumurile noastre nu au cum sa se transforme intr-unul, cel putin nu acum si nu aici. Si chiar de as fi convins ca nu s-ar intampla asta niciodata, tot n-as renunta la tine ca prezenta in viata mea. Sunt masochist, zodia-i de vina. Imi e bine cand imi e rau. Ce sa-i faci, fire de artist…

Burduşel

Ultima repriza

Lumea mea toata esti tu, dar eu nu sunt lumea ta. Ma sufoci cu atata apropiere, ma ascunzi de lumea reala, ma tii captiv in universul ce ti l-am construit desi tu nu vrei sa traiesti acolo. E lumea ce am creat-o pentru noi, o lume altfel, mai buna decat orice plasmuire, o lume unde nu exista rau, suparare, necaz sau neintelegere. In lumea asta-i totul clar, nu exista dubiu in nicio privinta. Dar cand iesim din lumea asta eu ma simt strain, ma simt diferit, nimic nu ma mai multumeste. Pentru ca dispari tu din lumea mea. Ciudat e ca, chiar si atunci cand suntem noi, ma multumesc si cu jumatati de masura, cu bucati din tine, niciodata cu tine pe de-a intregul. Mi te oferi, dar niciodata nu pot sa te am. Cel putin nu asa cum vreau, pentru ca eu te-as vrea de tot. Orbit fiind de stralucirea ta, ma hranesc cu firimituri de atentie si dragoste. Cred ca de-as primi tot n-as putea sa ma obisnuiesc cu atata iubire. Si ce rost are tot timpul asta pe care il petrecem impreuna? Pentru ce amagirea asta bolnava? Daca raspunsul pentru noi ramane vesnic NU, de ce ma incapatanez sa te stiu aproape de mine? Simplu, pentru ca nu sunt eu cel adevarat in lipsa imaginii tale in mintea mea. Nu stiu sa gandesc fara tine, am uitat sa traiesc, habar nu am ce e de facut. Nici fara tine deloc nu vreau, asta ar fi dureros. Raman sa ma zbat intre sentimente, sa pierd o alta batalie cu mine, sa ma ingenunchez inca o data in fata a ceea ce insemni tu pentru mine. Asa se face diferenta intre tot si nimic. Lupta surda ce-o dau pe interior, batalie ce n-o voi castiga in veci. Continuam duelul pana cand, intr-un final, destinul ma va face K.O. E mereu ultimul schimb de lovituri, iar tu scapi neatinsa de dragostea mea. Pierd confruntarea cu regina eschivelor…

Burduşel

Nu-ti mai stiu numele

Te astept infrigurat, a nu stiu cata oara. Te astept de atata amar de vreme si tu nu dai niciun semn ca vrei sa vii. Nici nu cred ca stiu cum sa ma mai port cu tine. Habar nu am daca te-as mai putea recunoaste. Ai devenit o straina pentru mine. Au fost asa de putine momentele in care ai stat cu adevarat langa mine… Nu mi-ai oferit nici macar sansa sa te cunosc, macar sa ma fi lasat sa incerc. Stangaci, asa cum stiu doar eu, dar macar sa-mi fi primit sansa. Ei bine, tu nici asta n-ai facut. Te-ai ascuns de mine ca intr-un joc al copilariei. Iar eu te-am lasat sa te pierzi de mine, obosit fiind sa te mai caut. Iesi din ascunzatoarea aia blestemata, lasa-ma sa te cuprind si sa nu iti mai dau drumul niciodata. Haide sa vezi cum e la mine in brate. Sau lasa-ma pe mine sa ma bucur de imbratisarea ta cereasca. Nu-mi mai interzice linistea pe care o caut orbecaind in intuneric. Lumineaza-ma cu atingeri tandre si sarutari fierbinti in miez de noapte. Ce am facut eu gresit sa nu merit asta? Cu ce sunt mai prejos de ceilalti pe care ii dezmierzi in fiecare clipa? Nici macar tu nu esti corecta. Tu, care te prezinti nobila intre sentimente si trairi. Si tu esti la fel ca viata, doar o amagire. Te are cine nu te vrea. Iar cei ce plang in absenta ta nu vad nicio stralucire in orizont. Ma faci sa ma pierd de mine, sa nu mai gandesc rational, sa fiu doar o leguma, captiv in traiul asta de zi cu zi. Fara pic de zambet pe chip, fara o sclipire in ochi, fara tresarire la auzul unei voci cunoscute. Exact cum iti spuneam anterior, ma alienezi, ma instrainezi tot mai tare si ma stigmatizezi. Ma tii de atata timp captiv in vortexul asta al minciunii incat nu mai vad iesirea cu niciun chip. Pierd esenta, scap bucuriile simple ale fiecarei zi, traiesc letargic. Asta vrei tu sa imi faci, sa imi iei si ultimele picaturi de energie, speranta si bucurie. Ai plecat de prea mult timp, nu dai semn sa te mai intorci prea curand, ma pastrez trist si te astept. Altceva nu am mai bun. Chiar si in lipsa ta acuta de langa mine, eu tot pe tine te am in gand si vreau sa vii…

Burduşel

Stari confuze

Tristetea si singuratatea sunt parte din viata. Nu ai mai putea aprecia cu adevarat momentele frumoase in lipsa singuratatii si a tristetii. Dar ce faci cand esti nevoit sa traiesti asa pentru o prea lunga perioada de timp?
   Cum combati senzatia de inutilitate, starea de singuratate si tot ce mai aduc aceste stari in viata ta?
De unde sa capeti energia pentru a lupta in continuare, ce izvor nesecat al rabdarii trebuie sa ai sa te poti impaca cu gandul ca la final o sa fie totul bine?
  Ai familie, ai apropiati, ai prieteni, iar astea ar trebui sa ajute. Dar nu o face. Nu ajuta pentru ca tie nu iti lipseste afectiunea aia. Tie iti lipseste apropierea feminina, incepe sa te doara sufletul, obosesti asteptand, cautand sau ce naiba faci tu acolo. Ramai golit de energie, simti ca nu mai poti.
Si atunci ce faci? De unde sa dai ceva ce nu mai ai?
Nu ramane decat sa te zbati in mocirla pana cand va aparea o raza de soare, eventual.
E inuman sa traiesti asa, pe gol, fara sa mai primesti ceva, cat de mic sa te scoata din starea de amorteala.
Ajungi sa petreci prea mult timp in propriul creier, incepi sa te indoiesti de tine, nu gasesti in nimic un colac de salvare. Te rogi doar sa nu ramai in larg, uitat de lume, depasit de evenimentele din viata ta. Ai esuat intr-o mare de nesansa, nu gasesti pe nimeni sa iti dea incredere si putere sa iti revii pentru a merge mai departe.
Traiesti in lumea oamenilor mari, nimeni nu are timp de problemele altuia. Asa e, de cele mai multe ori n-ai timp nici de problemele sau dramele tale personale. Trebuie sa tii minte ca te ai doar pe tine si asa o sa tot fie… Nimeni nu stie pana cand!

Burduşel

Acasă

Esti un om de succes, ajungi sa faci toate lucrurile pe care ti le-ai dorit si esti extrem de implinit pe plan profesional. Castigi foarte bine, calatoresti prin jurul lumii, te bucuri de toate placerile vietii asa cum visai inca de copil, viata ta e cu adevarat frumoasa. Dar nu ii lipseste nimic? Nu cumva esti gol pe dinauntru? Ai cu cine sa impartasesti toate succesele venite din plan profesional? Ce inseamna implinirea pana la urma? Doar asta ai vrut sa ai? Nu iti doresti sa simti cu adevarat ca cineva se bucura sau sufera alaturi de tine? Cine e langa tine cand ajungi acasa? Avand in vedere ca nu e nimeni acolo in super-apartamentul tau de lux care sa te astepte, nu cumva acasa nu e chiar acasa? Orice vei face in viata asta si indiferent cat de satisfacut te vei simti cu ceea ce obtii, daca nu ai cui sa ii spui toate astea, cui sa ii povestesti ziua, cine sa te aline si sa se bucure pentru tine, te vei gasi in postura in care TOT va insemna NIMIC. Trebuie sa gasesti motivul si persoana pentru care sa poti, sa vrei, si chiar sa muti din loc muntii. Ma repet, o sa ajung nebun pe strazi cu parerile mele, dar fara dragoste, fara suflet, fara iubire, fara ceea ce te schimba cu adevarat din interior, orice vei reusi va fi egal cu 0. Stiu ca vor exista si momente nasoale, si neintelegeri, si discutii contradictorii, si certuri, si suparari ce vor parea fara rezolvare, dar trebuie sa gasesti dragostea. Eu cred ca abia atunci cand esti implinit pe plan personal, abia atunci esti pregatit sa reusesti pe plan profesional. Toate sunt interconectate, merg mana in mana si trebuie noroc, daruire, munca si inteligenta pentru a dobandi linistea, fericirea, succesul si implinirea sufleteasca. Nu mai spun ca in doi totul e mult mai usor si mai placut, ca numai alaturi de cineva poti sa te duci la cel mai bun sine, poti accesa trairi incredibile, si iti poti savura reusitele impartasindu-le cu sufletul pereche. Trebuie sa ajungi la momentul in care doi sa insemne de fapt unul singur, sa devii responsabil, sa gandesti pentru viitor si sa oferi tot ceea ce e mai bun in tine pentru fericirea celui ce iti va sta alaturi. Lucrurile astea toate vor duce catre fericirea ta intr-un final, catre casa transformata in ACASĂ!

Burduşel

Perioada dificila

Pornesc postarea asta de la imaginea aia de pe facebook pe care sunt convins ca ati vazut-o majoritatea. E poza cu doamna aia in varsta care la intrebarea „cum ati reusit sa stati cu sotul dumneavoastra 60 de ani?”, raspunde ca pe vremea ei, cand un lucru se strica, nu era aruncat la gunoi ci incercau sa il repare. Stateam si analizam poza aia de cate ori imi sarea in ochi, tot incercam sa imi dau seama daca nu cumva tanti chiar avea dreptate, poate chiar traim intr-o epoca in care ne plictisim foarte repede, ne saturam imediat de ceva ce nu ne e pe plac, aruncam oamenii de langa noi doar din nemultumiri de moment… Si cred ca avea dreptate, data fiind perioada asta foarte ciudata si incredibil de dificila. Acum e foarte greu sa intretii sau sa cladesti o relatie pentru ca sunt foarte multe tentatii pentru ambele tabere. Femeile pot sa isi doreasca mai mult din punct de vedere material de la barbatul de langa ele, barbatii sunt ademeniti de formele tot mai la vedere ale domnisoarelor, fata vrea sa vada locuri frumoase si de preferat straine, el vrea sa exploreze cat mai mult plaja feminina, si de aici intervin tot felul de probleme in cuplu sau in relatie. Cum sa iti accepte femeia faptul ca tu mai vrei si alte ibovnice pe langa ea? Asta ti-ar putea accepta doar o femeie slaba cu o conceptie din aia invechita, care ti-ar zice ca „ce nu stiu, nu ma afecteaza!” sau „barbatul meu macar o face cu cap”. Daca totusi alegi sa ai langa tine o femeie adevarata, cu capul pe umeri, femeia aia te va dori doar pentru ea si nu va putea ierta orice pas facut stramb. Ajungem si la ele, la dorintele lor de a trai o viata frumoasa si imbelsugata. Fetelor, ganditi-va ca atunci cand v-a atras atentia tipul pe care ati ajuns sa il iubiti, nu stiati nimic despre el, nu aveati idee cati bani are, daca are, ce face, cum face, nu aveati nicio idee despre el decat ca va place si atat. E pacat sa inainteze relatia si voua sa va creasca pretentiile din punct de vedere material. Nu zice nimeni sa fie un boschetar, sa nu faca nimic macar pentru el, sa nu isi permita sa te scoata o data pe saptamana, sau sa te duca 3 zile la mare vara. Dar ganditi-va ca nu toata lumea merge la Loft, nu toti avem bani de Maldive sau Dubai, nu fiecare barbat poate sa isi cumpere CLS-ul ala nou si frumos de va place voua chiar daca nu stiti nici macar ce e… Incercati sa va intelegeti barbatul, la fel se aplica si la el, sa fiti unul pentru celalalt din punct de vedere al sentimentelor, al trairilor, faceti in asa fel incat sa fiti voi bucuria voastra, tu a lui si el a ta. Haideti cu toti sa fim mai buni, mai intelegatori, mai rationali, mai putin megalomani si sa invatam sa reparam ce s-a stricat. Putem sa incepem chiar prin noi, poate suntem defecti…

Burduşel

Femeia/omul ca definitie

Ma gaseam intr-una din serile anterioare intr-o discutie foarte filosofica cu privire la dragoste si la relatii cu o colega de munca si am ajuns la niste concluzii destul de interesante.  Din fiecare experienta negativa pleci cu lehamite, dezamagiri, inima franta, si pe astea toate le iei cu tine apoi daca nu esti indeajuns de constient sa intelegi ca a fost doar o intamplare. Nu e corect sa plateasca nimeni pentru greselile altora, dar femeile sunt definite de insiruiri de intamplari. Se baga intr-un glob de sticla si de acolo este foarte greu sa le mai scoti. Daca stam sa analizam exact situatia, acelasi lucru se poate aplica si la barbati pentru ca, indiferent ca recunoastem sau nu, suntem suma intamplarilor din viata noastra. Orice situatie intalnita isi pune amprenta pe noi ca indivizi si me face sa ne schimbam opiniile, daca nu chiar modul de a actiona vis-a-vis de anumite momente ale vietii. Deci, pana la urma, titlul scrierii mele nu e tocmai potrivit, asta pentru ca ne referim aici la un comportament adoptat de catre ambele sexe, nimeni nu e mai presus cand vine vorba de a intelege experientele personale. Toti suntem la fel pana la un anumit punct, ceea ce ne diferentiaza este modul in care raspundem vietii, provocarilor, ideilor nastrusnice, dezamagirilor si tuturor situatiilor care ni se arata. Revenind la discutia purtata cu a mea colega, femeia chiar merita inteleasa, femeia are nevoie sa vada ca esti interesat de ea cu totul, de universul ei, de problemele cu care se confrunta, de tot ce o face pe ea femeia aia de care te-ai indragostit tu. Femeia vrea sa treci peste aparente, vrea sa o cunosti, daca meriti sa se intample asta. Tu trebuie sa arati ca iti pasa, ca vrei sa ii fii prieten inainte de toate, trebuie sa arati ca esti inteligent si ca o poti completa, trebuie sa o faci sa inteleaga ca ea e sublima singura, dar ca in doi puteti sa aratati lumii un exemplu de urmat prin modul in care reusiti sa faceti viata in doi sa fie per-fec-ta! Asta trebuie sa vada o femeie cand se uita mai atent la tine: un sprijin, un umar puternic, un om pe care se poate baza si langa care poate creste. D-asta iti zic ca e important sa te cresti pe tine ca individ si sa ai asteptari mari de la femeia de langa tine, pentru ca si ea iti este datoare cu exact aceleasi chestii, astia ar trebui sa fie femeia si barbatul din anul 2015. Oameni impliniti din punct de vedere intelectual care incearca sa isi gaseasca un corespondent, un alt om care sa duca la o culme mai inalta ceea ce deja ai cladit singur. Si asta iti va fi usor din moment ce ajungi sa te cunosti pe tine si sa stii ce iti doresti cu adevarat de la cel de langa tine!

Burduşel

Dragostea e nemurire

Iubirea este singurul sentiment care poate pacali trecerea timpului. Nu cred ca exista alt moment in viata care sa te faca pur si simplu sa uiti ca totul se petrece in decursul unui anumit timp. Dragostea e sentimentul ce poate face secundele sa para ani si invers. Fiecare dintre noi are cel putin o experienta care i s-a impregnat in minte si in suflet legata de iubirea adevarata, de o dragoste nemarginita si interminabila. Vreau sa cred ca fiecare individ a uitat in acele momente ca exista timpul, cu totii am trait atemporal, ne-am considerat stapanii Universului, am sfidat legile universale pentru cateva secunde sau minute, am pacalit moartea trecand intr-un plan ce te ducea cu gandul la nemurire. Cum sa nu iti doresti sa iubesti? Ce fel de om meschin trebuie sa fii pentru a refuza dragostea? Cat de mult sa te detesti pe tine sa poti spune NU celei mai frumoase trairi de pe pamant? Dragostea e singurul sentiment care te poate face sa uiti de orice dificultate, dragostea poate schimba destine, iubirea poate unii comunitati, poate opri razboaie, dragostea poate tine lumea pe loc sau o poate duce pe culmi nebanuite. Dragostea ar trebui sa fie predata in scoli, nu religia. Iubirea de orice fel inalta, creste si evoca spirite, dezvolta persoane si personalitati, iubirea este motorul cel mai de pret al omenirii. Numai ca noi, condusi de consumism si de ignoranta, ajungem sa folosim acest motor doar la „relanti”, cand de fapt ar trebui sa apasam pedala pana la fund in a oferi dragoste semenilor nostri. Dragostea si iubirea sunt singurele inamice ale timpului, cu ajutorul lor putem deveni nemuritori. Chiar si pentru cateva secunde, pentru mine ar fi de ajuns…

Burduşel

Diamant in noroi

Povestea clasica de pe orice strada din Romania incepe asa, esti un pustiulica de vreo 6-7 anisori, ai tai te trimit la scoala pentru a primi educatia potrivita, tu esti destul de inteligent de la o varsta frageda, prinzi chestiile din zbor, o faci natural, nu te chinui deloc in ceea ce priveste captarea si asumarea informatiilor primite. Asta spune despre tine ca esti un copilas inzestrat. Timpul trece si avansezi spre jumatatea claselor primare, esti deja intr-a 5a si te pricepi si mai bine la ceea ce ti se da de facut. Pana aici totul decurge mult mai bine decat erau asteptarile si incepe sa incolteasca inauntrul tau ideea de a merge la un liceu bun din oras, asta pentru a putea avea cariera la care visezi de mic. Iei examenul pentru clasa a9a si ajungi la liceul mult dorit. Viata devine mult mai interesanta si mai alerta, incepi sa cunosti oameni feluriti, care mai de care mai inteligent si interesant. Numai ca aici incep sa apara niste bucati ale povestii nu atat de colorate. Tu locuiesti intr-un cartier rau famat de la periferia orasului si diferentele dintre tine si colegii tau la nivel material sunt unele uriase. Ai tai nu isi permit sa iti ofere decat cei 5 lei de buzunar in fiecare zi. Nici nu stii ce sa iti iei mai repede de ei. Momentul in care ajungi seara acasa de la liceu e de fapt momentul in care iti privesti realitatea in ochi. Traiesti in doua lumi paralele, lumi ce nu se vor intersecta niciodata, singurul lor punct comun esti tu. Aici intervine o alta lupta personala, purtata in interior. Lupta care este ba pierduta, ba castigata. Sunt seri in care stai cu „bagabontii” in cartier si celelalte seri cand inveti pentru ceea ce urmeaza a doua zi la scoala. E bine ca poti face asta si ca nu te indepartezi de vis. Anii zboara si vine BAC-ul, esti increzator in fortele tale si reusesti sa promovezi cu putin peste media 9. Nu e rau deloc, toata lumea te felicita. E momentul in care simti ca lumea te priveste de parca ti-ai depasit conditia. E normal sa te priveasca asa, cei din etnia ta nu obisnuiesc sa exceleze in mediul universitar sau academic. Asa gandeste lumea, in stereotipuri, asa va merge intotdeauna. Nu alegi o facultate de stat pentru ca esti nevoit sa muncesti pentru a iti intretine nevoile. Asa ca mergi la privat, acolo unde apar diferentele exact ca la inceputul clasei a9a, colegi care au parinti milionari in euro, masini de foarte multi bani si haine exorbitante. Singura alinare si bucurie pe care o ai e ca tu esti mai dotat din punct de vedere intelectual, pare ca te incalzeste asta, asa s-a intamplat mereu pana acum. Si uite asa, purtat de timp, ajungi si la finalul facultatii, dai si iei licenta cu 10, incerci sa intri in tot felul de proiecte pe domeniul ales, dar te lovesti de refuzuri neintemeiate, de lipsa increderii si a experientei si tot ce faci e sa te lupti cu morile de vant. Totusi, nimic nu te impiedica sa incerci sa te gasesti pe tine, sa iti dai toata energia pentru a implini asteptarile pe care le ai de la tine. Pe drumul asta sinuos intalnesti si oameni frumosi, inteligenti, langa care reusesti sa te asezi si langa care visurile tale par mai usor de atins. Ajungi sa iti descoperi o latura umanista pe care credeai ca nu o ai, dezvolti tot felul de proiecte pentru ajutorarea celor din jur, devii etalon pentru etnia ta si aproape ca ai uitat momentele grele care la inceput pareau nesfarsite. Doar ca, din nou, pe drumul ales, pe drumul asta nou, te lovesti de discriminare, reticenta si ura din partea celorlalti. Continui sa lupti cu morile alea de vant pe care le-ai mentionat anterior, crezi in schimbare la orice nivel si nu vrei sa renunti asa usor la un ideal al vietii tale. Tu stii cine esti, te uiti la tine, dar locul in care te afli e plin de jeg, ura, dispret, nimicnicie.. te uiti in oglinda, tu arati perfect! Lumea de afara e bolnava… E bolnava in stadiu terminal, dar n-o trata asa. Incearca din rasputeri sa o resuscitezi pentru ca prin schimbarea ta vei reusi sa trezesti si alte spirite asemanatoare, schimbarea poti sa o oferi ca alternativa tuturor, e obligatia ta!!

Burduşel