Dumnezeu – autor de fictiune

Trebuie neaparat sa va scriu despre o situatie de un amuzament incredibil. Plecam spre munca ieri seara si avand in vedere ca sunt un cascat, am incurcat autobuzele. M-am urcat in 141 din obisnuinta si am coborat la urmatoarea statie care e comuna cu celalalt autobuz. Stateam in statie, cu castile in urechi si parca simteam cum ma striga cineva… Ma intorc si vad un batranel care vorbea, imi dau castile jos si il intreb daca nu cumva cu mine vorbeste. Cine a mai citit ce scriu eu pe aici stie ca nu sunt tocmai cea mai credincioasa persoana de pe pamant, deci ceea ce urmeaza e cel putin ciudat, daca nu chiar curios. Cum ziceam, omul de fapt mi se adresa mie si spunea ca poate sunt interesat sa il cunosc pe Dumnezeu… I-am zis ca nu ma vad pregatit sa port o astfel de discutie, ca eu cred ca nu exista acest domn de care vorbeste tataica, dar el o tinea una si buna cu o biserica undeva la Sebastian si ca acolo pot merge oricand sa ma indrume cineva spre El. Am continuat sa ii explic ca vorbim de un tip pe care nu l-a vazut nimeni, care n-a scris nimic niciodata, ca oamenii au notat invataturile lui stravechi, ca acest Dumnezeu daca exista, nu cred ca ar suporta tot raul si toata nedreptatea ce se petrece in lumea asta. Bai, tataie continua in ale lui si spunea ca ar fi bine sa merg acolo sa imi ofere un Nou Testament, sa ma conving ca tipul asta face minuni, merge pe apa, invie mortii, face vin si peste din nimic… Am refulat si n-am reusit sa ma abtin din a-i spune ca Hristos a reusit sa scrie una dintre cele mai bune carti de fictiune din istorie si ca nu prea cred in chestiile exemplificate in cartile sfinte. La un moment dat, batranelul s-a oprit, si-a luat ragaz cateva secunde si mi-a zis ca el nu ma obliga, totul trebuie sa vina dinauntrul meu si ca se va naste curiozitatea de aflare a lui Dumnezeu. Sincer sa fiu am ras enorm cand m-am gandit ulterior la povestea asta, dar mai apoi am stat si am analizat putin cum am ajuns la conversatia cu batranelul. Daca stau sa ma gandesc, in cazul in care nu incurcam autobuzele, cu siguranta nu l-as fi intalnit sa imi ilustreze cat de smecher e Dumnezeu. Ma chinuie gandul ca e posibil sa nu fi fost doar o coincidenta, dar cel mai probabil ma voi amuza in continuare si voi ramane la credinta personala. Nu ma simt ateu, dar nici credincios nu pot sa fiu. Cred intr-o forta superioara insa nu pot nici in ruptul capului sa cred povestile cu Hristos care e bun, demn, cinstit, alinare, bucurie si toate astea pentru ca lumea supureaza bolnav, traim niste vremuri tulburi si credinta e din ce in ce mai greu de gasit, din pacate! De multe ori imi doresc sa fi fost mai putin inzestrat din punct de vedere intelectual, poate asa as fi reusit sa cred tot felul de inventii si inchipuiri. Pana atunci cand se va intampla asta, i-am dat waive lui Dumnezeu exact like a boss! :)))))

Burduşel

Societate avansata

Traim in secolul vitezei, era internetului, lipsa interactiunii umane este tot mai mare, nu se mai promoveaza valorile morale corecte in niciun colt al lumii, totul e intors pe dos si noua pare ca ne convine asa. Avand in vedere contextul asta social, in urma cu vreo cateva zile, Guvernul SUA a legalizat casatoriile intre persoane de acelasi sex. Nici nu stiu cum sa ma raportez la decizia asta, habar nu am daca aduce un plus valoare lumii in care traim sau daca o face si mai bolnava. Cert e ca o astfel de hotarare te face sa iti pui nenumarate intrebari in legatura cu deschiderea pe care considerai ca o are mintea ta. In Romania, asta o sa ramana clar un subiect tabu, nu cred ca vom vedea prea curand cupluri gay aratandu-si dragostea in mod public, doar ca intr-un fel, trebuie sa ne cam aliniem „tendintelor” occidentale si macar vom incerca sa parem open-minded. Revin la intrebari: cati dintre noi nu s-ar simti deranjati de o dovada de afectiune a unor oameni de acelasi sex facuta intr-un loc public? Cum naiba o sa reusim noi romanii, un popor macinat de comunism atatia ani, sa ne descurcam cu o initiativa ce ofera atata libertate? Ce sanse exista pentru un cuplu gay sa supravietuiasca intr-o tara asa bolnava ca a noastra? Cum o sa fie tolerata aceasta situatie de catre romanul de rand, hai sa zicem chiar de cel neaos, de la sat? Insa cea mai buna intrebare, care s-a pus mai peste tot zilele astea este cum vom reusi sa explicam copiilor ca dragostea nu tine cont de nimic, nici chiar de sex? Ce ai putea sa ii spui unui copil daca te-ar intreba „de ce se saruta, tati, baietii aia doi?” Nu vad cum sa gasesti o solutie potrivita pentru raspunsul la intrebarea asta, nu reusesc sa imi dau seama cum poate intelege un copil de ce se intampla lucrurile asa si nu se desfasoara in mod normal, asa cum era el obisnuit sa vada? Nu cred ca societatea romaneasca este pregatita pentru examenul asta de maturitate, avem atatea probleme mult mai apasatoare in Romania noastra si tare imi e ca asta o sa cam umple paharul pentru unii… Personal, desi am prieteni care au ales sa aiba o alta orientare sexuala, nu vad care mi-ar fi reactia in momentul in care as fi martorul unei astfel de relatii. Inca nu sunt obisnuit cu gandul ca doi oameni de acelasi sex pot fi impreuna, nu inteleg cum e posibil iubesti un barbat, barbat fiind, sau sa iubesti o femeie, fiind femeie. E ciudat, indiferent cata acceptare ai vrea sa ai, e nenatural, daca mergem mai departe spre legile credintei, poti chiar sa spui ca nu asa a fost lasat sa se intample. Culmea, invoc principii crestine si eu ma consider ateu. Uite unde te duce un subiect ca asta… As vrea sa aflu pareri legate de subiectul asta, sunt foarte interesat sa vad unde va raportati voi, cei care cititi ce scriu eu si astept cu maxim interes parerile voastre in orice fel doriti sa le exprimati. Eu nu pot intelege, creierul meu a pierdut lupta! Nu asa am fost crescut, nu asta a fost educatia primita, nu asa e modul corect de desfasurare al lucrurilor, nu stiu sa imi explic de ce nu pot intelege lucrul asta… Multi ar spune ca orientarea sexuala tine de normalul fiecaruia si ca sunt defect eu, neputand sa inteleg normalitatea celui de langa mine. Nu pot, nu pot pentru ca nu e normalitatea mea! Ma astept sa trezesc pareri si opinii chiar daca vorbim despre un subiect delicat si controversat. Vreau sa stiu exact care e vibe-ul cu referire la acest fapt intre tinerii din Romania. Nu imi ramane decat sa astept sa va citesc parerile si poate cu ajutorul vostru voi reusi sa inteleg si eu ce naiba se petrece cu lumea asta…

Burduşel

O sa cresc si iti arat eu tie!!!

Asta e despre mine, despre tine, despre toti oamenii de varsta noastra inteligenti, cu dorinta de a reusi, foame de succes si visuri de afirmare. E despre fiecare dintre noi care suntem senzational de buni pe un domeniu, pentru cel ce face cu o bucurie incomensurabila ceea ce ii place si o face bine indiferent de suma de bani care ii intra pe card la finalul lunii. Ei bine, noi astia, am crescut mari si vrem sa avansam in ceea ce am ales sa practicam. Cautam progresul pe plan material, dar si profesional. Avem solutii noi si inspirate. Chiar daca vorbim de rezolvari alternative ale problemelor de orice fel, noi ne descurcam perfect si nu consideram o corvoada ceea ce trebuie sa infaptuim zilnic. Doar ca noi traim intr-o Romanie bolnava din multe puncte de vedere. Traim in tara asta nasoala unde nu te lasa nimeni sa aspiri, sa vrei mai mult, sa poti sa creezi in liniste si sa fii sustinut. La noi nimic nu trebuie facut ca la carte, totul se reinventeaza dupa reguli inexistente si ilogice. Traim in tara unde fiecare nepot de bastan e patron la cate o fabricuta mai mica sau mai mare, chiar daca nepotelul habar nu are cu ce se mananca treaba asignata. Si uite d-aia nu iti permiti sa te dezvolti cum trebuie si sa ai o permanenta progresie in plan profesional. Niciodata, dar niciodata la noi nu se va aplica principiul lucrului bine facut. Suntem tara ticsita cu „al de Dorel”, oameni priceputi la nspe mii de chestii si de fapt deloc, tara lui „merge si asa” si daca nu venim noi tinerii sa schimbam modul in care decurg lucrurile, nu se va putea realiza niciun fel de progres in niciun domeniu. Vorbim de Romania, unde invidia, rautatea, meschinariile sunt la ordinea zilei. Unde fiecare vrea sa iti ia tot ce poate si sa nu iti dea nimic. Unde nu e in regula sa iti revendici drepturile si privilegiile, unde tot ce poti sa faci e sa taci si sa inghiti exact cum fac tarfele de pe Vacaresti sau de pe Plevnei. Romania asta a noastra de toate zilele, care nu se va schimba daca nu o vom face noi. Romania, unde daca vrei sa ai o initiativa de schimbare care ar putea ajuta orice si pe oricine, vei sfarsi prin a primi niste metaforice „palme pe crestet” in incercarea de a te opri. Nu te opri din ce faci, fa-o bine, bucura-te facand ce iubesti, traieste din asta cum poti si cauta sa iti gasesti adevarata valoare umana. Nu te lasa condus de neamul asta mizer plin de oameni plictisiti si suparati. Oameni care in lipsa succesului propriu se bucura si de lipsa succesului celorlalti. Trateaza-i cu indiferenta si pune-te pe tine ca individ pe primul plan. Nu te lasa condus de sistemul asta bolnav in faza terminala…

Burduşel

Toti suntem fucked up

Fii atent, stateam si ma gandeam zilele trecute la o situatie foarte interesanta. Cand incepem noi sa intelegem despre ce e vorba cu viata asta, cu ce se mananca, ce trebuie facut, tot pe atunci ne intalnim si cu primul moment in care ne indragostim. Ideea la care vreau sa ajung este aceea ca, de fapt, cu cat inaintezi in viata, pe parcursul anilor dai de tot felul de nereusite pe plan sentimental. Dezamagiri repetate care te duc cu gandul ca nu iti vei gasi prea curand persoana langa care iti doresti sa traiesti pana la final. E clar ca daca ar fi dupa noi, situatia cea mai potrivita e aia cand de la prima interactiune intima cu un om, de la primele trairi deosebite, de la primele imbratisari si sarutari pasionale, ajungi sa traiesti cu acea persoana pana la final. Stim cu totii ca asta nu se intampla decat in situatii rarisime si tocmai de aceea intrebarea mea este urmatoarea: Nu cumva ne multumim cu o varianta de rezerva, mintindu-ne tot timpul pe noi ca e de fapt ceea ce am cautat dintotdeauna? Nu cumva la un moment dat luam decizia cea mai accesibila si ne pozitionam cel mai confortabil pentru a nu avea dezamagiri si regrete? Nu e oare posibil ca, din cauza timpului pierdut sa nu mai ai rabdare sau incredere ca totul o sa fie bine? Din nou ajung la chestia care ma terorizeaza de atatia ani de zile… Si anume ca oamenii, sau mai bine zis majoritatea lor,  aleg calea usoara si accesibila in dauna fericirii autentice si naturale. Alegem atat de usor iluzia de fericire cand in universul nostru totul reprezinta fericire, dragoste si bucurie. Suntem impinsi sa vedem mereu jumatatea goala a paharului in loc sa ne bucuram de ambrozia ce il umple. Sfarsim prin a ne pacali pe noi insine de fiecare data, nu putem sa deosebim corect ceea ce ne dorim cu adevarat de lucrurile care nu au ce cauta in viata noastra. Ne-am prea obisnuit sa traim in falsitate si in iluzie, intr-o lume ireala care nu ofera nici pe departe satisfactia implinirii pe care o poti avea alegand ceea ce iti doresti din tot sufletul! Toate drumurile spre implinire de orice fel sunt anevoioase si vor prezenta obstacole. Tot ceea ce merita trebuie dobandit. Ce e de retinut din toata situatia asta este ca tu esti cel important intotdeauna, deciziile tale reprezinta modul in care vei trai pana la capat. Nu lua decizii care te vor ingreuna in a trai asa cum astepti. Opreste-te din a te minti, tu stii adevarul si alegi sa iti umpli capul cu minciuni…

Burduşel

Golul din inima

Ai iubit, am iubit, toti am avut momentul ala incredibil cand simteam ca soarele nu mai apune si nu mai rasare fara acea persoana. Insa, ceva la un moment dat, n-a mers. Ca ai gresit tu sau ca a gresit ea e deja irelevant. Ramai cu faptul ca dadusei omului aluia tot ce aveai mai frumos, mai de pret, mai special si acum ai ramas far absolut nimic. Incepi sa simti un gol in stomac, sau cel putin asa crezi… De fapt, golul ala vine din inima, amice! Senzatia aia ciudata cand simti ca te sufoci, ca nu poti respira, manca sau face orice altceva si nu prea intelegi de ce. Ramai gol pe dinauntru, nu mai e nimic care sa umple locul lasat atat de pustiu de cea care a plecat cand tu ii dadusei tot ce aveai in inima. Ba, si cel mai trist e ca poti sa iti continui viata fara absolut orice, oooooorice!! Fara inima ta intreaga iti este imposibil. Sunt momente cand iti vine sa urli de goliciune, de singuratate, de instrainare si de alienare. Iti vine sa strigi durerea ce ti-a ramas in suflet cat sa se auda in tot Bucurestiul. Sa stie toata lumea ca esti pustiit, parasit si singur. N-ar conta ca oamenii ar rade isteric cand te-ar auzi, asa ai impresia ca macar mai alini dorul. Dar ce faci? Zi-mi tu ce mai e de facut cand cine a plecat de langa tine ti-a luat sufletul? Cu ce dracului iti mai ramane sa traiesti in societatea asta si asa prea meschina? Ce naiba te invata experienta asta traumatizanta? Nu cumva te inraieste? Nu cumva ajungi sa nu mai oferi nimanui nimic? Gandurile iti sunt dulci cand ajungi la acea persoana, dar sufletul iti este amar si secatuit de vlaga. Tu si sa vrei sa dai, nu mai ai ce! Ai fost lasat afara in frig, reprezinti un record absolut, esti unicul om dat afara din inima lui. E mereu ultima zi de vara in viata ta, toamna se apropie rapid si iti intra in oase de parca doar durerea nu iti era de ajuns…

Burduşel

Singura greseala

Fiind de o foarte lunga perioada singur, adica in afara unei relatii, am avut destul timp sa imi dau seama exact care e greseala, singura greseala, cea primordiala intr-o relatie. Faza e ca, de fiecare data cand te indragostesti de o persoana, mintea incepe sa iti joace feste si in loc sa vezi exact modul in care este acea persoana, tu ajungi sa ii creezi o imagine incredibil de frumoasa la tine in creier. Si, din pacate, nu mai poti vedea omul acela cu adevarat. E ca si cum i-ai face o holograma impenetrabila, perfecta, divina, numai ca tu, in viata de zi cu zi, te intalnesti cu omul acela normal, asa cum isi traieste el viata, asa cum gandeste, asa cum se comporta si cum actioneaza. Perfectiunea pe care tu o creezi devine din ce in ce mai greu de atins si realizezi pe zi ce trece ca omul de langa tine se indeparteaza de imaginea pe care creierul tau i-a cladit-o. Tocmai de aici incep lucrurile sa scartaie si sa nu mai mearga asa cum si-ar dori ambii oameni implicati. D-aia zic ca trebuie sa ne apreciem unii pe ceilalti pentru ce suntem cu adevarat. Pentru greseli si pentru defecte, pentru tot ce ne face imperfectiunea perfecta, pentru tot ce ne defineste ca oameni, pentru a reusi sa implinim ce ne dorim cu adevarat. Trebuie apreciat omul care alege sa se aseze langa tine, pe care il placi asa cum e, cu care te intelegi de minune, care iti ofera tot timpul lui. Incearca sa vezi realitatea, intotdeauna vei ramane surprins de ce frumusete iti poate oferi destinul in viata ta. Totul e la tine in gand, controleaza-l pentru a putea trai ceea ce iti doresti cu adevarat. Iubiti-va defectele, radeti de ele unul cu celalalt, apreciati-va greselile, discutati-le impreuna si veti depasi orice obstacol. Accepta ca in mintea ta nu ai imaginea reala si lupta in fiecare zi sa afli cine e de-adevaratelea persoana de langa tine. Cel pe pieptul caruia adormi in fiecare seara, cea care iti pregateste micul dejun in fiecare dimineata, cel cu care fumezi cu atata pofta tigara de dupa, cea cu care vezi meciuri si bei bere seara acasa. Ea e a ta asa cum e ea. Tu esti al ei asa cum esti tu. Arata-te pe tine!!

Burduşel

Cel mai misto trip

Se facea ca eram doar noi si ca totul era pustiu. Lumea era a noastra, de fapt a ta, dar ma primisei si pe mine. Si in visul asta cu ochii deschisi noi doi eram cei mai indragostiti in pustiul de sentimente al lumii aleia. Bai, si te iubeam asa cum nimeni nu a mai iubit vreodata, simteam ca zbor, un Henri Coanda modern al carui motor cu reactie erai tu. Stiu ca nu-i real si totusi n-as trage cortina. Te-as pastra aici, in ochii mei ce te poarta in sufletul meu. E bine cu tine, doar cu tine e bine si nu inteleg de ce mi-a luat atat sa realizez. Nimeni n-a reusit sa desfaca poleiala, sa treaca de ambalajul pe care il am. Tu ai venit, m-ai desfacut si ai luat bomboana de parca era a ta. Eu ce mai sunt acum? Stiu, sunt niste ciocolata pe care o savurezi, dar asta se va termina curand si eu voi disparea. Nu vreau sa ma pierd atat de usor, ma incapatanez sa lupt si sa mai stau cu tine. Macar in gand sa te am daca in realitate nici macar nu te pot atinge. Sunt lumi paralele astea ale noastre, s-au intalnit prea rar si cand au facut-o, lumea mea a fost data peste cap. Cred ca zambetul m-a prins, sau sa fie ochii? Ma tot intreb ce m-a facut sa vreau sa traiesc in vis, o sa zic ca TU, cu totul. Lumea ar spune despre ce fac eu acum ca e o prostie. Nu mai e de mult timp despre lume. E despre mine contemplandu-te. E despre personalitatea ta, despre chimie, despre trairi, despre tot ce imi dai si despre tot ce iei cand pleci. Pentru ca, da, pleci… Dar stiu ca o sa te intorci si ca visul va deveni realitate. Ce ma tine prins in vraja e ca stiu ca si tu te gandesti la noi din cand in cand. Vreau sa cred ca o faci exact ca mine. Si tu te vezi cu mine de mana in lume. Sunt convins ca o faci desi nu o vei recunoaste vreodata. Asta esti tu, eu sunt slab cand vine vorba de tine. Pentru mine e de ajuns ca te gandesti si atat, daca as cere mai mult de atat de la tine, ar insemna sa fiu pretentios. Mi-e infernal cu tine in gand, dar cine o sa mai fiu eu fara tine macar in plasmuire?? Asta e intrebarea cu care ma confrunt in fiecare secunda a existentei mele mizere. Si cred ca as innebuni, nu ca acum nu frizez nebunia. Dar sunt nebun de tine si asta e tot ce conteaza. De tine, da!! Stii tu foarte bine ca e despre tine. Asa frumos e cand suntem doar noi doi, de fiecare data cand ma pot muta in vise-ganduri, mereu cand te ating si te sarut, cand te strang in brate si iti pronunt numele. In gandurile mele te mai si alint, pueril ce-i drept, dar asta e tot ce imi iese in lipsa ta. Am stat destul pe ganduri, acum voi reveni la viata. Ma ajuta sa te vad langa mine, de fiecare data cand reusesc sa plec pe filmul asta. Insa, din neatentie am clipit si te-am pierdut. Ma linisteste doar faptul ca stiu ca esti la mine in creier orice as face. Iar fara tine in creier viata mi-ar fi iad, ar insemna un chin ingrozitor. Asa ca te astept la mine in gand cand poti sa vii, nu e graba…

Burduşel

„Stofa de ministru”

Trebuie sa recunosc ca am cam disparut din peisaj saptamana asta, dar a trebuit sa imi gasesc exact pozitia fata de declaratia facuta de fostul ministru Ioan Rus care sustinea ca mama mea ar fi curva. Am stat putin in cumpana si m-am gandit daca nu cumva ar trebui sa ii raspund cu aceeasi moneda, dar apoi mi-am dat seama ca de fapt m-as lasa la un nivel prea jos alegand sa ii dau replica asa. Si de aici o sa va spun eu exact cum sta treaba cu domnul asta, fara a incerca sa ii jignesc mama sau apropiatii in vreun fel. O sa ma opresc la a-l jigni doar pe el, intr-un mod lejer si meritat de catre domnia sa. Vorbim de un om care se afla in structurile de conducere ale statului roman de vreo 15-20 de ani, e normal ca a uitat cum e sa traiesti normal, sa te chinui, sa cumperi carti pentru copii, haine de scoala, sa mananci dintr-un salariu de 800-900 de ron. Asa ca omului ii e la indemana sa abereze si sa gaseasca ineptii de spus pe la tv. El chiar nu stie cum e sa traiesti in Romania, desi probabil foloseste serviciile curvelor destul de des. Nu stie ca sunt oameni incredibil de chinuiti, care nu stiu ce sa le spuna copiilor cand acestia vor o hainuta sau o jucarie. El, acest ministru bun la toate, habar nu are cum e sa iti ceara copilul ceva si sa nu ii poti oferi, ce inseamna sa te chinui lunar sa platesti facturi, sa mergi la munca pentru ca altfel mori. E usor sa identifici curvele cand ai milioane de euro facute pe spatele nostru, bulangiule!!! N-o sa ajunga textul asta in ochii lui, dar trebuie sa imi apar mama, trebuie sa apar mamele prietenilor mei. Iar pentru domnul ministru nu am decat o fraza de adaugat: Faptul ca nu te futi pentru banii pe care ii furi sau pentru combinatiile pe care le faci, nu inseamna ca nu esti curva. Ba chiar lucrurile astea te fac curva banilor. Singurul lucru bun facut de tipul asta de cand s-a tot perindat pe la guvernare e ca a demisionat dupa declaratia cea mai neinspirata din ultimii 25 de ani. Bine macar ca a avut obraz si a realizat ce prostie i-a iesit pe gura, macar atat!!

Burduşel

Super putere

Asta cel mai probabil e o nebunie sau ceva asemanator, dar de cateva zile incoace tot intreb printre oamenii pe care ii intalnesc cam care ar fi super-puterea pe care ar alege sa o detina, in cazul in care s-ar putea intampla asta vreodata. Raspunsurile au fost extrem de variate si de complexe fiind bazate foarte mult pe felul omului pe care l-am intrebat, pe modul in care isi traieste el viata, pe ce pasiuni are, pe ceea ce isi doreste de la existenta sa ca om. In randul femeilor raspunsurile au fost destul de similare, majoritate fiind niste sociopate care vor sa conduca oameni doar prin puterea cuvantului. :))) La baieti e mai complex putin, un prieten parior zicea ca ar vrea sa cunoasca viitorul cu 5 minute inainte, alt prieten spunea ca ar vrea sa citeasca ganduri, iar eu mi-as dori sa ma teleportez spatio-temporal. Sunt curios ce v-ati dori voi in cazul in care, prin absurd, s-ar putea implini vreodata nebunia asta. De aceea, de data asta, va invit pe cei ce urmariti acest blog sa scrieti cate o parere, mai discutam despre, vedem exact ce vrea fiecare, ne amuzam asa putin la sfarsitul saptamanii pentru a avea putere sa incepem una noua. Deci, tu ce super-putere ai alege?? 😀

Burduşel

Vei ajunge cine visai sa fii?

Ce faci cand o sa ajungi ala de visezi tu acum ca iti doresti sa fii?? Cam cum te-ai raporta la succes, la bani, la impliniri, la lux, smecherie?? Ai mai afirma despre tine ca esti o persoana umila? Crezi ca nu te-ar lua putin pe sus high-life-ul ala nebun?? Crezi ca ai face ce spui acum ca ai face, sau te-ai pozitiona undeva deasupra lucrurilor si ai da directive? Se poate sa te transformi intr-un „tu” ceva mai neobisnuit si schimbat. Nu neaparat in bine, si asta nu cred ca e o perspectiva prea buna. Sunt curios care e vibe-ul printre oameni cu privire la situatia asta. Vreau sa cred ca traiesc intr-o lume unde oamenii raman umili si nu uita radacinile din care provin. Cred ca asta e o calitate esentiala pe care trebuie sa o aiba un om ce se vrea de succes. Sa nu ajunga sa epateze cand tinde sa ii fie mai bine. Asta inseamna si respect, si recunostinta fata de tot ce s-a intamplat si, in acelasi timp, constient de valoarea mea umana. Esential e sa nu te schimbe banul, prietene. Banul si statutul social nu ar trebui sa iti influenteze comportamentul. Trebuie sa tii minte ceva: banii exista doar atunci cand nu ii ai. Cand ajungi sa ai bani, deja nu prea ii mai simti atat de pregnant in viata ta. Incearca pe cat posibil sa te pastrezi TU, asa cum te stii si cum sperai ca o sa ajungi la maturitate. Un om normal, placut, prietenos, atent la nevoile celor dragi din jur si, mai presus de toate, nu uita niciodata de unde ai plecat chiar daca e super-mega-ultra smecher unde ai ajuns… Nimic nu e pentru totdeuana. Vorba asta se aplica indiferent de situatie, si cand iti merg toate din plin, si cand intampini dificultati de tot felul. Viata e un cadou si daca te aduce in punctul unde te-ai visat, nu poti decat sa ramai umil si sa multumesti cerului. Sau lui „Cristi”, „the Cristi”! 😀

Burduşel